Elemente ce fac diferența

Când vine vorba despre o experiență culinară pe care nu o putem uita, meniul e un aspect ce ne poate impresiona. De la design, până la diversitatea preparatelor, inclusivitatea pentru alergii sau preferințe și la modul în care acesta complementează ,,brandul” restaurantului, un meniu e construit cu atenție de specialiști. Un meniu poate spune povestea localului, a valorilor ce stau în spatele brandului, precum și a grijii pe care o poartă pentru oaspeți.

În România există o multitudine de restaurante ce se disting cu meniuri cu adevărat impresionante, fie prin specialitatea culinară, fie prin selecția produselor sau metodele autentice de a prepara mâncarea.

Povești românești

În București, restaurantul ,,Noua” ne oferă, cu un aer nostalgic și cât se poate de autentic, o lecție de bucătărie românească, pe cât de familiară, pe atât de ,,fresh”. Cu produse proaspete și de sezon, de la producători locali, restaurantul ’’Noua’’ construiește un meniu de tip degustare – o succesiune de preparate în porții, gândite în detaliu de chef, care se concentrează asupra unei experiențe culinare de-a dreptul românești. Meniul în sine subscrie unui stil minimalist, aranjat precum o poveste – de la copertă și cuprins, până la bibliografia deserturilor, interacționând cu oaspeții într-o conversație plină de carismă și umor.

O întreagă istorie în bucate

La KAIAMO, tot în capitală, meniul se schimbă o dată la trei luni, fiind centrat pe sezon și dorindu-și, prin experiențele culinare trăite aici, să pună în scenă conexiunea dintre om și natură. De la cuvintele atent alese pentru a-și exprima valorile, până la denumirile preparatelor din meniu – ,,1989″, ,,SNOWY DAY IN TRANSYLVANIA”, ,,CAR CU BOI”, KAIAMO vine cu originalitatea unei echipe de profesioniști, dar și cu pasiunea și ambiția unor oameni ce poartă, cu grijă, în suflet respect și recunoștință pentru rădăcinile noastre culturale culinare. Un sentiment de nostalgie e cusut cu grijă de-a lungul acestei povești, nostalgia unor preparate din copilărie, care, în unele momente, poate însuma întreaga noastră identitate.